x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Percheziții în vestul României într-un dosar de spălare de bani

Percheziții în vestul României într-un dosar de spălare de bani

de Redacția Jurnalul    |    18 Noi 2024   •   10:09
Percheziții în vestul României într-un dosar de spălare de bani
Sursa foto: Foto: observator.tv

Mai multe percheziții se desfășoară luni în trei județe din vestul României. Operațiunea se desfășoară în cadrul unui dosar de spălare de bani. 17 persoane urmează să fie duse la audieri.

Luni dimineață, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, pun în executare 10 mandate de percheziție domiciliară.

Potrivit anchetatorilor, „activitățile se desfășoară în județele Timiș (1), Arad (8) și Caraș - Severin (1), într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de spălarea banilor”.

Din cercetări a reieșit că „începând cu anul 2023 și până în prezent, mai multe persoane, fără surse de venit, ar fi tranzacționat prin conturile bancare personale sau ale unor interpuși, în vederea dobândirii de beneficii materiale însemnate, sume însemnate de bani provenite din infracțiuni și desfășurarea de activități corelative de spălare a banilor, care vizează astfel legalizarea veniturilor obținute ilegal, în vederea ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestora ori cu scopul de a ajuta persoana care a care a săvârșit infracțiunea din care provin fondurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei penale”.

Până în prezent, au fost identificate bunuri de lux (autoturisme) cât și imobile asupra cărora „a fost instituită măsura sechestrului asigurător până la concurența sumei de 3.237.000 de lei”.

Perchezițiile au drept scop identificarea și ridicarea de înscrisuri, sisteme informatice folosite în circuitul infracțional, identificarea originii unor bunuri mobile și imobile în vederea instituirii sechestrului asigurator și orice alte mijloace de probă privitoare la efectuarea de operațiuni bancare ilegale, respectiv a pierderii trasabilității și a albirii unor sume însemnate de bani provenite din comiterea unor fapte ilicite.

17 persoane vor fi duse la sediul I.P.J. Timiș - Serviciul de Investigare a Criminalității Economice în vederea audierii.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: spalare bani perchezitii vestul tarii