x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Polițiștii au deschis dosar penal după incendiul în care au ars servere de la Penitenciarul Jilava

Polițiștii au deschis dosar penal după incendiul în care au ars servere de la Penitenciarul Jilava

de Redacția Jurnalul    |    27 Ian 2024   •   18:20
Polițiștii au deschis dosar penal după incendiul în care au ars servere de la Penitenciarul Jilava

Polițiștii orașului Măgurele au deschis dosar penal pentru distrugere din culpă, după ce au ars serverele și echipamente IT în incendiul izbucnit vineri la camera tehnică de la Penitenciarul Jilava, anunță IPJ Ilfov.

„La data de 26 ianuarie a.c.,. în jurul orei 06:22, Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat cu privire la faptul că a izbucnit un incendiu la camera tehnică a unei clădiri din cadrul Pnitenciarului Jilava. La fața locului s-au deplasat polițiștii echipei de cercetare la fața locului din cadrul Poliției Orașului Măgurele pentru efectuarea activităților din competență, precum și mai multe autospeciale din cadrul ISU București-Ilfov, în vederea localizării și stingerii incendiului. În cadrul activitatilor de cercetare la fața locului, a rezultat faptul că, în urma incendiului, izbucnit la camera tehnică, care ar avea ca probabilă cauză scurtcircuit al unei prize electrice, au rezultat pagube materiale în sensul că au fost distruse echipamente electrice și electronice (servere, echipamente IT și de comunicații, stații de lucru, monitoare)”, potrivit IPJ Ilfov.

Polițiștii transmit că, în urma incendiului, nu au rezultat victime și nici alte pagube materiale.

„Polițiștii orașului Măgurele continuă cercetările în cadrul dosarului penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere din culpă, urmărirea penală fiind efectuată sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu”, se menționează în finalul comunicatului.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: dosar penal servere jilava