Decizia CEDO în cazul ,,Rarinca împotriva României”-cerere nr 10003/16- a respins argumentele reclamantei privind neregulile grave din timpul proceselor în care a fost judecată pentru șantaj. Mariana Rarinca a fost anchetată de DNA pentru că a cerut Liviei Stanciu, președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție, achitarea unei datorii făcute de soțul judecătoarei. Rarinca fusese achitată de Curtea de Apel București,prin decizie definitivă, dar sentința a fost casată de ÎCCJ care a admis o cale extraordinară de atac promovată de DNA.Mariana Rarinca a rămas în urma acestui recurs extraordinar cu o condamnare cu suspendare.Ea s-a adresat CEDO reclamând lipsa de imparțialitate a unor judecători, judecarea în lipsă la unele proceduri și judecarea repetată pentru aceeași faptă. Completul CEDO a respins aceste cereri de constatare a încălcării Convenției.
Completul a judecat cauza în 12 ianuarie 2021, decizia a fost publicată în 4 februarie.
Cei trei judecători CEDO sunt Gabriele Kucsko-Stadlmayer( președinte),reprezentând Austria,Carlo Ranzoni(Liechtenstein),Pere Pastor Vilanova(Andorra).
Mariana Rarinca a fost reprezentată de avocatul L Popescu.