x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Toader despre dezbaterile din PE: Multe inexactităţi şi neadevăruri

Toader despre dezbaterile din PE: Multe inexactităţi şi neadevăruri

09 Feb 2018   •   06:57
Toader despre dezbaterile din PE: Multe inexactităţi şi neadevăruri

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat că în dezbaterile din Parlamentul European despre legile justiţiei au fost spuse "multe inexactităţi, multe neadevăruri", fiind "un fel de furtună într-un pahar cu apă".

 

"O constatare deloc plăcută a faptului că nu Europa are ceva cu noi, ci, din păcate, se pare că noi avem ceva cu noi. (...) Aţi văzut la televizor, ieri, în direct sau filmat, faptul că în sală nu erau chiar foarte mulţi; sala e foarte generoasă, frumoasă, dar erau aşa, răsfiraţi câţiva colo, colo, în sala aia mai că nu-i vedeai şi n-am numărat, că nu aveam posibilitatea, dar cred că majoritatea erau de-ai noştri. Prin urmare, să nu înţelegem că Uniunea neapărat are ceva cu noi, noi avem o vocaţie din asta, cu ghilimele, de a exporta şi de a inventa lucruri care trebuie discutate, dezbătute. (...) Dacă vreţi să fac o caracterizare, a fost aşa, ca un fel de furtună într-un pahar cu apă, pentru că nu rămâneau decât eurodeputaţii nu ştiu care, de la Opoziţie, să se certe cu cei de la Putere şi aşa mai departe. Dacă intrăm pe fond, multe inexactităţi, multe neadevăruri", a spus Toader.

Ministrul Justiţiei a precizat că nu se pune problema ca România să fie în situaţia Poloniei, pentru că în România deciziile Curţii Constituţionale sunt respectate. "Nu s-a pus problema schimbării judecătorilor, nu s-a pus problema ca ministrul Justiţiei să numească direct procurorii şi şefii de instanţă. Suntem într-o altă situaţie. Altă paradigmă. Nu îşi găseşte alăturarea situaţia din Polonia cu situaţia din România", a explicat Toader.

Pe de alta parte, ministrul a spus nu s-a pus problema vreunui reproş din partea prim-vicepreşedintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans, în timpul discuţiei pe care a avut-o cu acesta. "În afară de întrevederea cu Frans Timmermans, am avut alte opt întrevederi. În două zile, am avut nouă întâlniri cu decidenţi din Parlamentul European, cu grupuri parlamentare", a precizat Toader.

"Să nu-şi facă cineva iluzii că ministrul Justiţiei se duce la Comisie sau la Parlament, bate la uşă: Alo! Alo! Domnul prim-vicepreşedinte, am venit stăm o oră de vorbă. Exclus aşa ceva. Vedeţi că spaţiul public este intoxicat şi din păcate manipulat. (...) Poate ceva rea-credinţă, poate ceva neştiinţă. (...) Pretextul dezbaterii pe legile justiţiei a folosit pentru o dezbatere eminamente politică. De ce spun asta? S-a făcut între politicieni, cu o sală mare, frumoasă şi goală", a afirmat Toader, citat de agerpres.

Pe de altă parte, ministrul Justiţiei susţine că nu a fost cineva care să-i fi precizat ce articol este încălcat prin modificarea legilor justiţiei. "Nimeni, niciun articol. Păi ce să îmi precizeze mie? Haideţi să vă spun. Lidera sau vicelider de la Grupul Verzilor, care a iniţiat dezbaterea, care de la început a spus: 'eu nu sunt juristă şi nu mă pricep'. Dacă nu eşti jurist şi nu te pricepi, eu ce să îţi explic? Nu ai ce să-i explici, pentru că nivelul este prea jos", a adăugat Toader.

×