x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Descinderi la traficanții de migranți, în Timișoara, Arad și Oradea. Rețeaua criminală internațională acționa în 11 state

Descinderi la traficanții de migranți, în Timișoara, Arad și Oradea. Rețeaua criminală internațională acționa în 11 state

de Redacția Jurnalul    |    22 Ian 2024   •   22:45
Descinderi la traficanții de migranți, în Timișoara, Arad și Oradea. Rețeaua criminală internațională acționa în 11 state

Procurori DIICOT și polițiști efectuează, luni dimineață, zeci de percheziții domiciliare într-un dosar privind săvârșirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de migranți. Sunt puse în executare 43 de mandate de aducere.

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Arad împreună cu polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad și polițiștii Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea efectuează luni dimineață 35 de percheziții domiciliare, în județele Arad, Bihor, Brăila, Dolj și Vrancea, într-o cauză privind săvârșirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de migranți.

De asemenea, sunt puse în executare 43 de mandate de aducere.

„Din cercetările efectuate a reieșit că, în perioada martie 2023 - ianuarie 2024, 30 de suspecți, cetățeni români și străini provenind din Siria, Afganistan, Bangladesh, Filipine, Nepal, Egipt, Turcia, Belarus, Italia și Austria, au inițiat și constituit un grup infracțional organizat, având ca scop traficul de migranți. Aceștia au fost racolați, în principal, din București și Timișoara, din rândul celor care dețin permise de ședere/vize de muncă, fiind adăpostiți în municipiile Timișoara, Arad și Oradea, până în momentul în care era organizată trecerea, în mod ilegal, peste frontiera de stat a României, cu destinația finală Europa de Vest. Pe parcursul administrării probatoriului, au fost depistate mai multe transporturi ilegale de migranți”, transmite DIICOT.

Acțiunea este realizată cu sprijinul polițiștilor din cadrul brigăzilor de combatere a criminalității organizate Timișoara și Craiova, serviciilor de combatere a criminalității organizate Brăila, Vrancea, Sibiu, cel al polițiștilor din cadrul inspectoratelor de poliție județene Arad și Sibiu și jandarmilor din cadrul inspectoratelor de jandarmi județene Arad și Bihor, precum și Grupării Mobile de Jandarmi ,,Glad Voievod” Timișoara. Suportul de specialitate este asigurat de către Biroul Tehnic şi de Criminalistică din cadrul D.I.I.C.O.T. și Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliția Română.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: imigranţi trafic