x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Tudorel Toader este contrariat de atitudinea Danemarcei

Tudorel Toader este contrariat de atitudinea Danemarcei

25 Ian 2018   •   06:39
Tudorel Toader este contrariat de atitudinea Danemarcei

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat, pe pagina sa de socializare că joi, în cadrul Consiliului JAI, îl va întreba pe omologul său din Danemarca de ce autorităţile din această ţară "preferă atitudinile critice la adresa României", în loc să solicite în scris, "aşa cum s-a convenit", un angajament al autorităţilor române privind asigurarea unor condiţii corespunzătoare în penitenciare.

 

Toader a precizat că reacţionează ca urmare a faptului că premierul Danemarcei, Lars Lokke Rasmussen, a cerut miercuri, în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, accelerarea procedurilor pentru extrădarea infractorilor străini şi un sistem mai dur pentru sancţionarea ţărilor care nu respectă standardele în domeniul drepturilor omului.

Totodată, ministrul Justiţiei a reamintit că instanţa supremă din Danemarca a decis în 2017 că patru cetăţeni români, acuzaţi de trafic de persoane, nu pot fi extrădaţi deoarece condiţiile din penitenciarele din România le-ar încălca drepturile.

"În 2017 am avut trei întrevederi cu ministrul justiţiei din Danemarca, două întrevederi cu ambasadorul Danemarcei la Bucureşti, iar două delegaţii parlamentare din Danemarca au vizitat România, pe aceeaşi temă! De fiecare dată am convenit asupra faptului că le vom oferi garanţii scrise pentru detenţia în condiţii corespunzătoare, urmând să ne adreseze o solicitare scrisă în acest sens! Mă întreb oare de ce autorităţile din Danemarca preferă atitudinile critice la adresa României, în loc sa ne adreseze solicitarea în scris, astfel cum am tot convenit?", a afirmat Tudorel Toader, în postarea sa pe Facebook, concluzionând că îi va adresa aceeaşi întrebare ministrului Justiţiei din Danemarca, la Sofia, la Consiliul JAI.

AGERPRES

×