x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Victor Ponta din nou la DNA, în dosarul Tel Drum

Victor Ponta din nou la DNA, în dosarul Tel Drum

16 Feb 2018   •   13:01
Victor Ponta din nou la DNA, în dosarul Tel Drum

Fostul premier Victor Ponta s-a prezentat, vineri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. 

Surse judiciare au precizat, pentru AGERPRES, că el a fost chemat pentru a fi audiat în dosarul Tel Drum. 

La intrarea în sediul DNA, el a fost întrebat de jurnalişti de ce au nevoie procurorii de o nouă declaraţie în dosar, Ponta menţionând că nu ştie. 

"Nu ştiu, poate să-mi aducă noroc. Aţi văzut că martorii din dosarul ăsta...unu-i şef la ANCOM, altu-i ministru de Finanţe, poate îmi dă şi mie", a răspuns, ironic, fostul premier. 

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, declara, la începutul lunii februarie, că Victor Ponta s-ar fi aflat printre denunţătorii de la DNA. "Turnătorii din dosare îi ştiu. Şova, Ponta, Niţulescu şi mai sunt şi alţi câţiva. Nu vreau să îi fac vedete. O să discutăm despre asta", afirma Dragnea. 

Joi, fostul premier Victor Ponta a anunţat că a primit dovada scrisă că a fost chemat ca martor la DNA şi, în aceste condiţii, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, ar trebui să-şi ceară scuze imediat pentru "minciunile" spuse la adresa lui. 

"Am primit dovada scrisă: am fost chemat ca martor la DNA - nu am depus niciodată niciun denunţ contra nimănui - iarăşi Dragnea a minţit cu neruşinare! Credeţi că îşi dă demisia? Dragnea Mincinosul şi-a bătut joc de membrii PSD (partid în care am activat timp de 15 ani şi pe care l-am condus mai mult de 5 ani) şi de 5 milioane de români care au pus ştampila de vot pe numele meu în 2014! Dacă ar mai avea măcar 1% ruşine mi-ar cere scuze imediat şi şi-ar da demisia din PSD şi din Parlament", a scris Ponta, pe Facebook. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Victor Ponta tel drum dna