x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Voiculescu: Corpul de control al Ministerului Sănătăţii va merge la Spitalul Sf Maria; primarul general şi-a dat acordul

Voiculescu: Corpul de control al Ministerului Sănătăţii va merge la Spitalul Sf Maria; primarul general şi-a dat acordul

29 Noi 2016   •   11:59
Voiculescu: Corpul de control al Ministerului Sănătăţii va merge la Spitalul Sf Maria; primarul general şi-a dat acordul

Corpul de control al Ministerului Sănătăţii va merge, în perioada următoare, la Spitalul Sfânta Maria, după ce un acord în acest sens a fost exprimat de primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat ministrul Vlad Voiculescu. 

"Am primit cu bucurie acordul, ieri după-amiază, de la doamna primar. Corpul de control va merge la Spitalul Sfânta Maria şi vom avea, după cum am anunţat deja, o comisie internaţională în datele de 8 şi 9 decembrie", a declarat presei ministrul. 

El a replicat totodată acuzaţiilor conform cărora exprimă o serie de puncte de vedere în ciuda faptului că nu a fost niciodată în unitatea medicală respectivă, subliniind că un ministru nu poate să fie un specialist în toate sau să ia deciziile doar în baza celor văzute personal. 

"Nu am fost niciodată la Sfânta Maria şi nu îmi dau cu părerea asupra Spitalului Sfânta Maria decât pe baza documentelor pe care le primesc de la specialişti. Nu cred că e bine ca ministrul să fie un specialist în toate şi să meargă şi să vadă cu ochii lui şi apoi să ia o decizie doar pe baza lucrurilor pe care le-a văzut şi a putut să le judece cu capabilităţile de care dispune. Cred că de asta există experţi, ca să facă analize şi să îmi înainteze un raport. Pe baza acestor rapoarte, eu pot lua decizii. (...) Pentru tot ce am spus există documente foarte clare, există de asemenea grila de acreditare pe care am făcut-o publică. De asemenea, în grila de acreditare sunt specificate acele lucruri. Grila de acreditare nu am completat-o eu, este completată de inspectorii de la Agenţia Naţională de Transplant împreună cu personalul sau poate chiar cu domnul manager Copcă", a adăugat Voiculescu. 

În ceea ce priveşte faptul că operaţiile de transplant ar fi blocate în ultimele zece zile de teama unui scandal mediatic, ministrul Sănătăţii a spus că nu crede că un îndemn la corectitudine ar trebui să îi sperie pe profesionişti. 

"Nu-mi pot închipui că, într-un sistem în care s-au investit numai anul trecut câteva zeci de milioane în training pentru personal, nu pot să-mi închipui că se sperie toată lumea pentru că ministrul spune: 'Da, organele trebuie alocate în mod transparent. Da, trebuie să ajungem în lumea civilizată. Da, trebuie să evităm orice nerespectare a lucrurilor care poate duce la corupţie sau lucruri mai rele decât atât'", a explicat Voiculescu. AGERPRES

×