Accidentul rutier s-a produs pe DN 1, în localitatea Valea Mare de Criș. Acesta a fost anunțat la 112. Patru persoane aflate într-un autoturism care a ieșit de pe șosea și a lovit un copac au fost afectate de impact.
Potrivit ISU, la fața locului au fost trimise echipajele de pompieri militari din cadrul Stației Aleșd, cu o autospecială de descarcerare grea, o autospecială de lucru cu apă și spumă și cu ambulanța SMURD a subunității, două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean, precum și elicopterul SMURD.
Cele patru persoane implicate în accident (trei adulți și un copil), au fost evaluate și asistate medical la fața locului. Ulterior, o femeie și o fată, ambele aflate în cod galben medical, au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor.
(sursa: Mediafax)