x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident în Călărași, pe o ceață densă. Două persoane au fost rănite

Accident în Călărași, pe o ceață densă. Două persoane au fost rănite

14 Noi 2022   •   11:22
Accident în Călărași, pe o ceață densă. Două persoane au fost rănite
Sursa foto: ISU Călărași

Un accident a avut loc luni dimineața în localitatea Gălbinaşi, județul Călărași. Incidentul a avut loc într-o zonă învăluită în ceață densă. Două persoane au fost rănite.

”Ora 6.45, Accident rutier în localitatea Gălbinaşi

În evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme, patru persoane, dintre care două victime rănite uşor, un adult şi un copil

În această dimineață, in jurul orei 6.45, în localitatea Găbinaşi s-a produs un accident rutier, in urma coliziunii a două autovehicule, patru persoane fiind implicate în accident.

La evenimentul rutier s-au deplasat, de urgenţă, o autospecială de descarcerare, o autospecială SMURD din cadrul Gărzii de intervenţie Budești, precum și o ambulanță de la Serviciul Județean de Ambulanță.

La sosirea echipajelor de intervenţie, au fost identificate două victime cu traumatisme uşoare, fiind conștiente.

Doar două persoane au necesitat îngrijiri medicale din partea paramedicilor SMURD și a reprezentaților Serviciului Județean de Ambulanță.

Echipajul SMURD Budești a preluat o victimă de sex masculin, în vârstă de 42 de ani, pe care au transportat-o la Spitalul Sfântul Pantelimon, iar echipajul SAJ a preluat un adolescent, în vârstă de aproximativ 16 ani, pe care l-au transportat la spitalul Budimex din Capitală”, a declarat Purtătorul de cuvânt al ISU Călărași, Plutonier adjutant șef Tătăranu Ștefan-Ovidiu.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×