O femeie în vârstă de 77 de ani din Arad a murit şi alte trei persoane au fost rănite, între care şi un copil de 10 ani, într-un accident de circulaţie care a avut loc duminică după amiază pe DN 7, în zona localităţii hunedorene Zam.
Accidentul s-a produs după ce şoferul maşinii în care se aflau victimele a pierdut controlul volanului, a ieşit în afara părţii carosabile şi s-a oprit cu autoturismul pe malul unui pârâu.
'În urma evenimentului rutier, conducătorul auto şi un pasager în vârstă de 77 de ani, din Arad, au fost răniţi grav, o pasageră în vârstă de 77 de ani a decedat, iar o pasageră de 10 ani a fost rănită uşor', a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara, subcomisar Bogdan Niţu.
Toţi ocupanţii maşinii sunt rude între ele, femeia decedată fiind mama conducătorului auto, iar ceilalţi tatăl şi fiica şoferului.
Pentru salvarea victimelor, la faţa locului au venit mai multe ambulanţe, iar unul dintre ocupanţii maşinii a fost scos afară din autoturism doar după intervenţia unui echipaj de descarcerare de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara. Răniţii au fost transportaţi la spitalul din Deva pentru îngrijiri medicale.
Poliţiştii au întocmit un dosar penal în acest caz. Din ipotezele luate în calcul pentru stabilirea cauzelor accidentului nu este exclusă posibilitatea ca şoferul să fi adormit la volan.
AGERPRES