x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Tânăr de 17 ani, accidentat pe trecerea de pietoni de un șofer de 75 de ani

Tânăr de 17 ani, accidentat pe trecerea de pietoni de un șofer de 75 de ani

de Redacția Jurnalul    |    15 Dec 2023   •   16:15
Tânăr de 17 ani, accidentat pe trecerea de pietoni de un șofer de 75 de ani

Un tânăr de 17 ani, care traversa strada, vineri dimineață, printr-un loc cu marcaj pietonal, a fost accidentat vineri dimineață de un șofer în vârstă de 75 de ani, care și-ar fi continuat deplasarea, părăsind locul accidentului, anunță IPJ Neamț.

„Un autoturism ce se deplasa pe strada Ozanei, ar fi surprins și accidentat un minor, în vârstă de 17 ani, care s-ar fi aflat angajat în traversarea străzii, prin loc cu marcaj pietonal”, anunță IPJ Neamț.

Tânărul a fost rănit, însă șoferul și-ar fi continuat deplasarea, părăsind locul accidentului.

„În urma investigațiilor efectuate de polițiști a fost identificată și depistată persoana bănuită de comiterea faptei, un bărbat în vârstă de 75 de ani, din Piatra-Neamț”, precizează polițiștii.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: politie accident tanar trecere pietoni