x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident TERIBIL pe DN7. Un Mercedes a fost SPULBERAT sub roțile unui TIR și o persoană a rămas încarcerată

Accident TERIBIL pe DN7. Un Mercedes a fost SPULBERAT sub roțile unui TIR și o persoană a rămas încarcerată

12 Oct 2015   •   09:31
Accident TERIBIL pe DN7. Un Mercedes a fost SPULBERAT sub roțile unui TIR și o persoană a rămas încarcerată
Sursa foto: specialarad.ro

Accident îngrozitor pe DN7, după ce un autoturism Mercedes a fost practic spulberat de un TIR. Totul s-a întâmplat sâmbătă noaptea, în jurul orei unu, la intrare în Arad dinspre localitatea Vladimirescu, pe DN 7,  în apropierea trecerii de cale ferată, scrie specialarad.ro.

În urma accidentului, o persoană, din autoturism, a rămas încarcerată și este acum în stare foarte gravă, iar o alta, din aceeași mașină, a fost transportată imediat la spital și nu se cunosc încă amănunte despre starea acesteia. Din primele informații se pare că Mercedesul a intrat pe contrasens și s-a lovit frontal de tir.

"Din primele cercetări efectuate la faţa locului (...) a reieşit faptul că accidentul s-a petrecut din cauza neadaptării vitezei de deplasare a autoturismului la condiţiile de drum. Un bărbat în vârstă de 33 de ani, posibil aflat sub influenţa alcoolului – autoturismul era plin cu sticle de bere goale -, a condus un autoturism neînmatriculat fără a deţine permis de conducere, nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum – carosabil umed – şi, la ieşirea din municipiul Arad spre comuna Vladimirescu a pierdut controlul direcţiei de mers intrând în coliziune frontală cu un TIR condus regulamentar de un bărbat în vârstă de 23 de ani", a declarat pentru Agerpres, Ovidiu Liber.

El a mai spus că impactul a fost atât de puternic încât roata din faţa autotrenului a fost pur şi simplu dislocată, iar autoturismul distrus aproape integral.

"În urma coliziunii, pasagerul din dreapta, o femeie în vârstă de 30 de ani, a fost aruncat prin parbriz iar şoferul vitezoman a rămas încarcerat în autoturism, pompierii fiind nevoiţi să taie caroseria pentru a-l scoate. Cei doi au fost transportaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad pentru a îngrijiri medicale. Şoferului vitezoman i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei", a adăugat purtător de cuvânt al IPJ Arad.




 

×
Subiecte în articol: accident