x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Alertă la Cluj: Un microbuz cu pasageri s-a răsturnat pe autostrada A3

Alertă la Cluj: Un microbuz cu pasageri s-a răsturnat pe autostrada A3

04 Feb 2019   •   12:11
Alertă la Cluj: Un microbuz cu pasageri s-a răsturnat pe autostrada A3

Cinci persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce un microbuz s-a răsturnat, luni, pe autostrada A3, în zona oraşului Turda.

"Este vorba de un accident rutier care a avut ca urmare răsturnarea unui microbuz cu mai mulţi pasageri. Intervin la locul evenimentului două autospeciale de descarcerare, două echipaje SMURD, o autospecială pentru transport victime multiple şi două echipaje SAJ. Cinci persoane au primit îngrijiri medicale până în acest moment", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Cluj, Andrei Biriş.

Evenimentul a avut loc pe sensul de mers dinspre Gilău spre Turda, la km 32. AGERPRES

×