x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Ambarcațiune cu cinci persoane, în derivă pe Dunăre după ce a lovit o barjă

Ambarcațiune cu cinci persoane, în derivă pe Dunăre după ce a lovit o barjă

de Redacția Jurnalul    |    20 Aug 2023   •   16:40
Ambarcațiune cu cinci persoane, în derivă pe Dunăre după ce a lovit o barjă
Sursa foto: Hepta

Polițiștii din Călărați au fost anunțați, duminică dimineață, că o ambarcațiune în care se află cinci persoane plutește în deriva pe Dunăre. Polițiștii au constatat că ambarcațiunea se lovise de o barjă ancorată, iar conducătorul acesteia consumase alcool.

„La data de 20 august a.c., în jurul orei 05.30, polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Călărași au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul că o ambarcațiune în care se află 5 persoane plutește în deriva pe fluviul
Dunărea, km 373, în zona Chiciu. Din primele cercetări a reieșit faptul că ambarcațiunea în cauză a intrat în coliziune cu o barjă ancorată pe fluviul Dunarea, iar în urma impactului a rezultat vătămarea corporală a celor 5 persoane și avarierea celor două nave. Echipa operativă deplasată la fața locului a preluat și transportat cele 5 victime în vederea acordării de îngrijiri medicale”, potrivit unui comunicat de presă.

Potrivit suersei citate, conducătorul ambarcațiunii a fost testat alcoolscop, rezultând o valoare 0.16 mg/l alcool în aerul expirat, totodată, fiind testat cu un aparat DrugTest, rezultatul fiind negativ.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: ambarcatiune deriva