x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Anchetă la Spitalul de Urgenţă Bârlad după ce un pacient a decedat

Anchetă la Spitalul de Urgenţă Bârlad după ce un pacient a decedat

29 Noi 2016   •   12:39
Anchetă la Spitalul de Urgenţă Bârlad după ce un pacient a decedat

Conducerea Spitalului de Urgență Bârlad a declanșat, luni, o anchetă internă după ce familia unui tânăr de 37 de ani, care a murit în timpul unei intervenții chirurgicale, a reclamat că bolnavul a fost operat cu întârziere, la aproximativ 24 de ore de la internare, deși ar fi avut simptome grave de boală.

Cazul unui tânăr de 37 de ani, care a murit în timpul unei intervenții chirurgicale la Spitalul de Urgență Bârlad, a ajuns în atenția conducerii unității spitalicești, în urma plângerii făcută de către rudele bolnavului. Potrivit acestora, bărbatul a fost operat la aproximativ 24 de ore de la internare, deși ar fi prezentat simptome grave de boală, ceea ce, în opinia lor, ar fi impus o intervenție chirurgicală de urgență.

Reprezentanții Spitalului de Urgență Bârlad susțin că pacientul ar fi murit din cauza ”unei situații de boală”, însă edificatoare în acest sens fiind concluziile medico-legale. ”La momentul internării, pacientul nu avea indicație operatorie, astfel încât nu era considerat o urgență. Medicul a încercat să-i salveze viața, însă nu a reușit. Pacientul era cunoscut cu mai multe internări din cauza problemelor grave de sănătate pe care le avea. Însă, noi am declanșat o anchetă internă acest caz în care se va analiza dacă a fost respectat protocolul”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgență Bârlad, Adrian Gheorghiu.

Conducerea unității medicale bârlădene a dispus efectuarea autopsiei pentru stabilirea unui diagnostic anatomopatologic, care va fi edificator asupra cauzei morții tânărului de 37 de ani. 

Sursa: estnews.ro

×