x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Autorii jafului unei bănci din Baia Mare sunt căutați în continuare

Autorii jafului unei bănci din Baia Mare sunt căutați în continuare

24 Mai 2018   •   13:10
Autorii jafului unei bănci din Baia Mare sunt căutați în continuare

Cei doi autori ai jafului de la o bancă din Baia Mare sunt căutați în continuare de către polițiști în tot județul Maramureș, aceștia descoperind în municipiu un scuter abandonat cu care se presupune că ar fi fugit aceștia.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș, Florina Meteș, a declarat că autorii jafului au intrat în bancă având pe cap căști de motociclist.

”Autorii jafului de miercuri de la o sucursală bancară din Baia Mare sunt căutați în continuare de către polițiști în tot județul Maramureș. A fost găsit pe raza municipiului și ridicat un scuter cu care se presupune că ar fi fugit aceștia după comiterea jafului. Urmează să se stabilească dacă, într-adevăr, acesta ar fi scuterul. Autorii au intrat în bancă cu căștile de motociclist de cap și au sustras banii sub amenințare, se lucrează la identificarea acestora”, a spus Meteș.

Surse judiciare au declarat, la rândul lor, că, potrivit modului de operare, jaful ar fi avut loc după ce sucursala ar fi fost filată mai multe zile la rând, astfel că autorii au știu exact când să intre.

”Sucursala nu avea paznic, ci doar sistem de supraveghere video. Probabil acesta a fost un criteriu care a contat în alegerea agenției respective. Au intrat cu căștile de motociclist pe cap, ceea ce face dificilă identificarea lor facială, dar avem alte elemente pe care le luăm în calcul, cum ar fi înălțimea acestora, mersul, îmbrăcămintea”, au spus sursele citate.

×
Subiecte în articol: jaf in baia mare banca jefuita