Potrivit IPJ Cluj, accidentul a avut loc în jurul orei 4.00 pe DN1, în comuna Gilău.
Polițiștii au stabilit că un bărbat de 56 de ani, care conducea un TIR dinspre Cluj-Napoca, ar fi accidentat un pieton aflat pe partea carosabilă, în condiții ce vor fi stabilite în contextul verificărilor.
În urma impactului a rezultat decesul pietonului. Este vorba de un bărbat a cărui identitate urmează a fi stabilită de polițiști.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Traficul a fost blocat pentru aproximativ 40 de minute.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs accidentul.
(sursa: Mediafax)