Potrivit IPJ Vâlcea, accidentul a avut loc pe DJ 676, în localitatea Zătreni.
Polițiștii au stabilit că un bărbat în vârstă de 65 de ani ar fi încercat să se urce din mers într-un tractor, moment în care ar fi căzut de pe scara acestuia.
Echipajul medical ajuns la fața locului a declarat decesul bărbatului.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
(sursa: Mediafax)
Citește pe Antena3.ro