x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Baza sportivă Vitan a fost inaugurată după reabilitare

Baza sportivă Vitan a fost inaugurată după reabilitare

21 Iun 2022   •   14:31
Baza sportivă Vitan a fost inaugurată după reabilitare
Sursa foto: Baza sportiva Vitan/facebook

Baza sportivă Vitan a fost inaugurată, astăzi, de Primăria Sectorului 3, după lucrări ample de reparații.

Aceasta este alcătuită din terenuri de fotbal, de tenis de câmp şi de picior, o zonă pentru baschet, un teren de volei, un loc de joacă şi mese de ping pong.

"În ultimii ani am realizat multe baze sportive. Aceasta este una dintre ele, una destul de mare, pe care o să o extindem în continuare, în funcţie şi de cerinţele pe care le vom avea. Accesul este gratuit", a spus Robert Negoiţă.

Parcarea este alcătuită din 100 de locuri și este gratuită. 

Valoarea investiției a fost de până la un milioan de lei din bugetul local. 

Edilul sectorului 3 spune că vrea să reabiliteze toate bazele sportive și face un apel la cei care le vor folosi să nu le vandalizeze.



Potrivit reprezentanţilor autorităţii locale, baza sportivă Vitan a fost amenajată de la zero în trei luni şi cuprinde un teren mare de fotbal şi alte două mai mici, două terenuri de tenis de câmp, trei terenuri de tenis de picior, o zonă pentru baschet cu şase panouri, un teren de volei şi un loc de joacă. Au fost montate şi mese de ping pong.

De asemenea, a fost amenajat un spaţiu verde gazonat şi au fost plantaţi aproape 260 de copaci din speciile paltin de munte, platani, mesteacăn, plopi şi 7.100 de fire de hibiscus. 

×
Subiecte în articol: baza sportiva vitan