x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Bilanț IGPR: Peste 755 de kilograme de droguri, confiscate de polițiști și procurori DIICOT în primele 9 luni

Bilanț IGPR: Peste 755 de kilograme de droguri, confiscate de polițiști și procurori DIICOT în primele 9 luni

22 Oct 2022   •   13:40
Bilanț IGPR: Peste 755 de kilograme de droguri, confiscate de polițiști și procurori DIICOT în primele 9 luni

Polițiștii și procurorii DIICOT au confiscat în primele 9 luni din 2022 peste 755 de kilograme de droguri și 89 de arme, potrivit unui bilanț dat publicității sâmbătă de IGPR.

În primele 9 luni ale anului 2022, la nivelul structurilor de combatere a criminalității organizate au fost înregistrate 9.722 de sesizări penale, dintre care 7.302 au fost sesizări din oficiu.

În urma acţiunilor derulate, procurorii au întocmit 1.162 de rechizitorii și au încheiat 311 acorduri de recunoaștere a vinovăției, fiind trimiși în fața instanței 3.219 inculpați, dintre care 1.229 în stare de arestare preventivă, scrie Mediafax

Au fost întocmite 143 de rechizitorii și acorduri de recunoaștere a vinovăției, în care s-a reținut infracțiunea de constituirea unui grup infracțional organizat, alături de alte infracțiuni, fiind trimiși în judecată 907 inculpați, dintre care 431 în stare de arestare preventivă.

În cele 9 luni, au fost desfăşurate 1.182 de acţiuni, în cadrul cărora au fost puse în executare 3.745 de mandate de percheziție domiciliară și 3.327 de mandate de aducere. Astfel, au fost reținute 1.428 de persoane fizice și au fost emise 1.116 mandate de arestare (preventive și la domiciliu) și 549 de ordonanțe de dispunere a controlului judiciar.

Ca urmare a activităților, au fost confiscate 755,3 kg de droguri (dintre care 361,95 kg droguri de mare risc și 393,35 kg droguri de risc), peste 25.000.000 de țigarete, peste 36 de tone de tutun vrac și 89 de arme de foc.

Totodată, au fost instituite sechestre asupra a 324 de imobile, 232 de autoturisme, a peste 70.000.000 de lei, 2.000.000 de euro, 140.000 de dolari și a 5 kg de aur sau bijuterii din aur.

 

×
Subiecte în articol: droguri confiscate