x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Tragedie la grădiniță: Un copil de 3 ani a murit după ce i s-a făcut rău

Tragedie la grădiniță: Un copil de 3 ani a murit după ce i s-a făcut rău

de Redacția Jurnalul    |    26 Apr 2023   •   23:12
Tragedie la grădiniță: Un copil de 3 ani a murit după ce i s-a făcut rău

Micuțul în vârstă de 3 ani din Agriș, Satu Mare, a decedat după ce i s-a făcut rău la grădiniță.

Potrivit Antena 3 CNN, în timp ce se afla la grădiniță, micuțul a început să se simtă rău și să vomite, iar educatoarea a sunat de urgență mama copilului să vină să-l ia acasă.

Cu toate acestea, când mama a ajuns la grădiniță, copilul era deja inconștient și nu a mai putut fi salvat, chiar dacă au fost făcute manevre de resuscitare.

În momentul în care a fost preluat de echipajul SMURD, copilul se afla în stop cardio-respirator.

Aceștia l-au resuscitat timp de 50 de minute, însă copilul nu a mai putut fi salvat.

La grădinița unde învață aproximativ 20 de copii, se afla o asistentă și chiar educatoarea are studii în domeniu, după cum susține primarul din Agriș. Chiar și așa, băiețelul nu a mai putut fi salvat.

Potrivit poliției, nu există suspiciuni cu privire la eveniment, iar investigațiile continuă pentru a se stabili cu exactitate circumstanțele care au dus la moartea copilului.

×
Subiecte în articol: copil mort 3 ani gradinita satu mare