x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Doi bărbați loviți de fulger în Teleorman, în timp munceau pe un câmp

Doi bărbați loviți de fulger în Teleorman, în timp munceau pe un câmp

12 Iun 2021   •   19:30
Doi bărbați loviți de fulger în Teleorman, în timp munceau pe un câmp

Doi bărbați de 43 și 49 de ani au fost loviți, sâmbătă, de fulger, în județul Teleorman. Cei doi munceau pe un câmp.

Conform ISU Teleorman, cei doi bărbați se aflau pe un câmp în apropierea localității Gălăteni.

Au fost loviți de fulger și au suferit arsuri la brațe și torace.

Cei doi bărbați de 43 și 49 de ani erau conștienți și cooperanți și au fost preluați de echipajele SMURD și SAJ Teleorman și transportați la Spitalul Orășenesc Videle.

„Cel mai probabil efectuau lucrări agricole”, conform ISU Teleorman.

×