Un bărbat de 34 de ani a fost rănit în noaptea de joi spre vineri de artificii. Acesta participa la o petrecere la o pensiune din comuna Perișor, județul Dolj.
Potrivit IPJ Dolj, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul la o pensiune din comuna Perișor, în care era organizat un eveniment, o persoană a fost rănită.
Ajunși la fața locului, polițiștii au stabilit că, în timpul unui eveniment privat la care participau mai multe persoane, în urma folosirii de catre un bărbat de 35 de ani, din Segarcea, în calitate de pirotehnician autorizat a unor artificii, unul din acestea și-ar fi schimbat traiectoria și ar fi lovit în zona abdomenului un bărbat de 34 de ani, din Petroșani.
Bărbatul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
De asemenea, alte trei persoane s-au deplasat la spital, însă nu au rămas internate.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate pentru clarificarea împrejurărilor în care s a produs evenimentul.
(sursa: Mediafax)