x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Fals medic estetician în Timișoara: A făcut intervenții de estetică, remodelare și întreținere

Fals medic estetician în Timișoara: A făcut intervenții de estetică, remodelare și întreținere

de Redacția Jurnalul    |    22 Oct 2024   •   18:45
Fals medic estetician în Timișoara: A făcut intervenții de estetică, remodelare și întreținere

Au fost percheziții, marți, la domiciliul unei femei din Timișoara, dar și la cabinetul unde aceasta exercita profesia de medic fără drept. Ea este acuzată că a realizat intervenții de estetică, remodelare și întreținere corporală în mod ilegal.

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, au pus în executare, marți, două mandate de percheziție domiciliară, în județul Timiș, în municipiul Timișoara, la domiciliul și cabinetul unei femei cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de exercitarea fără drept a unei profesii.

Din cercetările desfășurate a reieșit faptul că femeia din Timișoara ar fi exercitat profesia de medic, efectuând intervenții de estetică, remodelare și întreținere corporală, fără a fi autorizată în acest sens.

„În fapt, într-un spațiu neautorizat și neadecvat, aceasta ar fi efectuat tratamente de rejuvenare cu fillere (acid hialuronic), toxină botulinică (botox), mezoterapie, topire de grăsime cu diferite substanțe speciale, pentru care legea prevede calitatea de medic cumulată cu o competență specială recunoscută, femeia neavând absolvită nicio facultate de medicină și nefiind activă în niciun colegiu al medicilor din România”, transmite Poliția Timiș.

Având în vedere concluziile cercetărilor, a fost dispusă efectuarea a două percheziții, la domiciliul și un presupus cabinet medical al femeii, din Timișoara.

În urma activităților desfășurate marți de către polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au fost ridicate mostre de instrumentar medical și substanțe specifice intervențiilor estetice cu valoare probatorie, în vederea continuării cercetărilor.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: estetician medic reemodelare