x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale O femeie de 60 de ani a murit după ce a fost lovită de tren

O femeie de 60 de ani a murit după ce a fost lovită de tren

de Redacția Jurnalul    |    04 Mai 2026   •   11:11
O femeie de 60 de ani a murit după ce a fost lovită de tren
Sursa foto: O femeie a fost lovită de tren

O femeie din județul Suceava a murit, duminică noaptea, după ce a fost lovită de tren.

Accidentul s-a petrecut în localitatea suceveană Stroiești. Femeia cu vârsta de 60 de ani a fost călcată de trenul IR R1831 Timișoara-Iași.

La caz au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Suceava cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD TIM, de Terapie Intensivă Mobilă.

Potrivit pompierilor suceveni, femeia a prezentat „leziuni incompatibile cu viața”.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: tren femeie lovita deces
Parteneri