x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale O femeie de 45 de ani care fusese dată dispărută a fost găsită moartă

O femeie de 45 de ani care fusese dată dispărută a fost găsită moartă

de Redacția Jurnalul    |    20 Feb 2023   •   19:45
O femeie de 45 de ani care fusese dată dispărută a fost găsită moartă
Sursa foto: Victor Stroe

O femeie de 45 de ani din localitatea Sărata, județul Bistrița-Năsăud, care a fost dată dispărută în 7 februarie, a fost găsită luni moartă.

Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au fost sesizați luni cu privire la existența unei persoane inconștiente în extravilanul localității Sărata, în zona denumită popular Groapa Sărății.

Din primele verificări s-a constatat faptul că este vorba despre o femeie de 45 de ani, din Sărata, semnalată în 7 februarie ca fiind plecată voluntar de la domiciliu, fără a mai reveni.

Cadavrul femeii a fost transportat la spital în vederea efectuării unei expertize medico-legale, care va stabili cauza decesului.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii în cadrul unui dosar penal, urmând să fie stabilite împrejurările producerii evenimentului.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: femeie disparuta moarta