Polițiștii din Dolj arată că au fost sesizați marți seara de un bărbat de 64 de ani din Craiova cu privire la faptul că soția sa, de 66 de ani, ar fi plecat de acasă, în absența sa.
De asemenea, bărbatul le-a declarat polițiștilor care s-au deplasat la faţa locului că, în momentul în care a revenit în locuință, a observat în bucătărie și balcon pete de culoare brun-roșcată, ce par a fi sânge.
Polițiștii au găsit-o pe femeie căzută, în spatele blocului, în dreptul balconului locuinței, cu plăgi tăiate la nivelul antebrațului mâinii stângi.
Echipajele medicale de la fața locului au declarat decesul.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
Totodată, a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.
(sursa: Mediafax)


