x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Firea: Directorul medical de la ASSMB va prelua pentru o perioadă determinată conducerea interimară a Spitalului 'Malaxa'

Firea: Directorul medical de la ASSMB va prelua pentru o perioadă determinată conducerea interimară a Spitalului 'Malaxa'

29 Noi 2016   •   19:00
Firea: Directorul medical de la ASSMB va prelua pentru o perioadă determinată conducerea interimară a Spitalului 'Malaxa'

Directorul medical al Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti va prelua pentru o perioadă determinată conducerea interimară a Spitalului ''Malaxa'', a anunţat marţi primarul general al Capitalei. 

"Directorul medical de la ASSMB va prelua pentru o perioadă determinată conducerea interimară a Spitalului 'Malaxa' ", a precizat Gabriela Firea, într-o declaraţie acordată presei. 

Marţi dimineaţa, aceasta a anunţat că a luat decizia demiterii managerului Spitalului ''Malaxa'', Florin Secureanu. 

"Este o situaţie dificilă la Spitalul 'Malaxa' din Capitală în acest moment. Am fost informată că o echipă a DNA se află la Spitalul 'Malaxa'. Din acest moment, acţiunea demarată de ieri dimineaţă de Corpul de control al primarului general încetează, pentru că nu putem să suprapunem o cercetare a Corpului de control al primarului general peste o anchetă a DNA. Din primul moment în care am aflat că DNA se află la Spitalul 'Malaxa' şi investighează activitatea managerului care este în această funcţie de nouă ani am luat decizia demiterii acestuia, iar pe parcursul zilei de astăzi voi anunţa care va fi, prin dispoziţie, conducerea interimară a acestui spital. Nu puteam să mergem mai departe cu această conducere, cu atât mai mult cu cât încerc de ieri dimineaţă să iau legătura cu domnul manager şi pur şi simplu se ascunde atât de reprezentanţii Primăriei, cât şi de cei ai Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale din Capitală", a spus Firea. 

Cu o zi în urmă, edilul general anunţase că a fost demarată o acţiune de verificare la Spitalul 'Malaxa' de către Corpul de control al primarului general. AGERPRES

×