x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Gabriela Firea: Maternităţile din administrarea Primăriei au primit investiţii de 3 milioane de euro

Gabriela Firea: Maternităţile din administrarea Primăriei au primit investiţii de 3 milioane de euro

14 Feb 2019   •   11:38
Gabriela Firea: Maternităţile din administrarea Primăriei au primit investiţii de 3 milioane de euro

Maternităţile aflate în administrarea Primăriei Capitalei au beneficiat anul trecut de investiţii în valoare de circa trei milioane de euro, iar la Maternitatea Filantropia s-a înregistrat, în 2018, un număr record de 5.191 de naşteri, cu 35% mai mult faţă de 2016, susţine primarul general Gabriela Firea, într-un comunicat transmis joi AGERPRES de PMB.
La Maternitatea Panait Sîrbu s-au născut anul trecut 3.804 copii, la Maternitatea Cantacuzino - 1.698 de copii, iar la Malaxa 1.163. Conform PMB, "deşi maternităţile Municipalităţii primesc cazuri cu risc crescut obstetrical şi general", rata mortalităţii neonatale se situează sub 0,5 la mie, cu mult sub media pe ţară, care este de 4,7 la mie.
"Maternităţile au beneficiat, anul trecut, de investiţii în valoare de circa trei milioane de euro, bani utilizaţi pentru dotarea cu aparatură de ultimă generaţie, ce le permite să trateze o cazuistică complexă, dificilă, cu patologii deosebite. În plus, personalul a fost suplimentat şi a participat la cursuri de comunicare şi de formare profesională", a precizat edilul general al Capitalei.
Conform sursei citate, la Maternitatea Filantropia investiţiile, în 2018, au fost de 5.639.609 lei. Au fost achiziţionate, pentru Maternitate şi Secţia de neonatologie, 12 incubatoare pentru nou-născuţi, două mese radiante neonatologie, o instalaţie de testare a aerului (climatizare cu filtre Hepa), patru sisteme de încălzire şi umidificare a circuitelor ventilatorii tip FISHER-PAYKEL, două resuscitatoare neonatale. În plus, s-au efectuat lucrări de renovare, igienizare, înlocuire sau instalare de aer condiţionat.
La Maternitatea Panait Sîrbu, investiţiile s-au situat la valoarea de 3.220.523,18 lei şi au inclus atât achiziţii de aparatură (incubatoare, ventilatoare, monitoare funcţii vitale, aparat mobil radiologie etc.), cât şi lucrări de reparaţii, renovare şi igienizare.
Maternitatea Cantacuzino a beneficiat de investiţii de două milioane de lei. A fost achiziţionată aparatură modernă (paturi ATI, monitoare funcţii vitale, maşini de ultimă generaţie pentru spălat instrumentar, ventilatoare neonatale, lămpi fototerapie, mese de resuscitare complexe, 11 incubatoare cu servocontrol), precizează comunicatul citat.
La Maternitatea Malaxa s-au făcut investiţii în valoare de 2,5 milioane lei. S-au achiziţionat incubatoare, mese de resuscitare, lămpi fototerapie, aspiratoare secreţii endocavitar. Secţia de neonatologie, precum şi compartimentele Gravide, Lehuzie şi Camera de gardă obstetrică-ginecologie au fost complet renovate, susţine PMB.
De asemenea, la nivelul tuturor maternităţilor aflate în administrarea ASSMB au fost suplimentate numărul de paturi de neonatologie şi numărul cadrelor medicale, medici şi personal medical mediu. Totodată, conducerile unităţilor medicale au organizat anul trecut cursuri de comunicare, dar şi de formare profesională. Campania "şcoala părinţilor" s-a desfăşurat în toate cele patru maternităţi ale Municipalităţii, iar cursurile susţinute de cadre medicale din secţiile de neonatologie şi obstetrică au avut ca participanţi 2.348 de viitori părinţi, se mai arată în comunicatul citat.
"Totodată, corpul medical din maternităţi urmăreşte constant să contribuie la educaţia viitoarelor mame, printre temele de actualitate abordate fiind naşterea pe cale naturală. Este un domeniu în care s-au înregistrat deja progrese, însă are nevoie de susţinere în continuare, având în vedere că educaţia, în general, şi educaţia pacienţilor, în particular, necesită timp pentru a ajunge la rezultatele dorite", reiese din comunicat. AGERPRES

×
Subiecte în articol: gabriela firea maternitati