Potrivit ISU Suceava, la sosirea echipajelor, motocicleta era ieșită în afara părții carosabile.
În accident au fost implicați un tânăr și o tânără, ambele victime fiind găsite în stare de inconștiență.
La fața locului au intervenit pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare și două ambulanțe SMURD, cu sprijinul unui echipaj SAJ.
Tânărul prezenta leziuni incompatibile cu viața și a fost declarat decedat.
Tânăra, care prezenta multiple traumatisme, a fost preluată de un echipaj SMURD și dusă la Unitarea de Primiri Urgențe Suceava.
Purtatorul de cuvânt al Spitalului Județean Suceava, dr. Dan Teodorovici a anunțat că pacienta ,d e 16 ani, a fost internată la Secția Chirurgie Infantilă în sectorul ATI.,, În urma accidentului de la Dumbrăveni a ajuns o pacienta de 16 ani, în comă, politraumatizată cu șoc hemoragic,intubată și ventilată mecanic.. spune medicul Teodorovici.
motocicleta
(sursa: Mediafax)