x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Infecții cu COVID-19 la Primăria Timișoarei

Infecții cu COVID-19 la Primăria Timișoarei

17 Dec 2020   •   09:18
Infecții cu COVID-19 la Primăria Timișoarei

Conducerea administrației locale din Timișoara s-a infectat cu COVID-19. Atât viceprimarul, Ruben Lațcău, cât și secretarul general interimar, Caius Şuli, au fost testaţi pozitiv cu virusul SARS-CoV-2. Primarul Dominic Fritz a ieșit negativ, dar s-a autoizolat la domiciliu. Acesta va fi retestat în următoarele zile.

"Întâlnirile pe care le-am programat pentru această săptămână vor avea loc pe zoom, iar dosarele le voi primi la semnat, în continuare, pentru ca activitatea primăriei să nu fie perturbată. Ştiu că se apropie Crăciunul şi am vrea, pentru un timp, să uităm de toate grijile anului acesta. Dar, din păcate, tocmai pentru că se apropie Crăciunul, trebuie să fim mai atenţi. Să purtăm masca, să păstrăm distanţa, să evităm întâlnirile nenecesare, ca să fim bine de sărbători", a  spus edilul, într-un comunicat.

Ruben Lațcău este asimptomatic, iar secretarul are simptome ușoare. 

Programul de lucru la Primăria Timișoara este decalat de o lună și sunt asigurate măsurile de protecție sanitară. Pe palierul unde se află birourile persoanelor infectate s-a efectuat dezinsecție, iar personalul care lucrează în imediata apropiere va fi testat.

 

×
Subiecte în articol: primaria timisoara Dominic Fritz