x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Mașină căzută în brațul Borcea al Dunării, doi bărbați căutați de scafandri

Mașină căzută în brațul Borcea al Dunării, doi bărbați căutați de scafandri

03 Iul 2021   •   09:29
Mașină căzută în brațul Borcea al Dunării, doi bărbați căutați de scafandri

Prin apel la 112, în cursul acestei dimineți în jurul orei 03.35, salvatorii de la Stația de pompieri Fetești au fost alertați, că în Brațul Borcea al Dunării pe raza comunei Bordușani, un autoturism a căzut în apă.

În interiorul mașinii se aflau 3 bărbați cu vârste cuprinse între 38 și 50 de ani, din care un bărbat de 38 de ani s-a autoevacuat, iar ceilalți 2 au rămas captivi în interior.

Bărbatul a fost cel care a alertat echipele de căutare-salvare. Au plecat spre locul evenimentului două echipaje de salvatori cu o autospecială și o barcă, aceștia executând misiuni de monitorizare.

La locul evenimentului a venit în sprijin și un echipaj al SAJ Ialomița care a acordat primul ajutor medical bărbatului care s-a autoevacuat, ulterior acesta fiind transportat la Spitalul Municipal Fetești.

În sprijin, au fost solicitați și scafandrii militari din cadrul ISU București-Ilfov.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: masina la apa