x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale O mașină s-a răsturnat pe centura Timișoarei. Un bărbat a murit, iar traficul este oprit pe ambele sensuri

O mașină s-a răsturnat pe centura Timișoarei. Un bărbat a murit, iar traficul este oprit pe ambele sensuri

de Redacția Jurnalul    |    29 Oct 2023   •   19:32
O mașină s-a răsturnat pe centura Timișoarei. Un bărbat a murit, iar traficul este oprit pe ambele sensuri
Sursa foto: Opiniatimisoarei.ro

În accident au fost implicate două autoturisme, dintre care unul răsturnat, conform ISU Timiș.

În autoturisme se aflau doar șoferii, ambii încarcerați. Șoferul mașinii răsturnate, un bărbat, a fost scos în stare de inconștiență, fără semne vitale. Acesta a fost declarat decedat de medicul de pe ambulanța SAJ.

Cealaltă victimă, o femeie la volan, a fost preluată de ambulanța SAJ, conștientă și cooperantă, prezentând politraumatisme.

Potrivit IPJ timiș, un bărbat, în vârstă de 48 de ani, conducea un autoturism pe Centura Timișoarei dinspre DJ691 spre Aeroport, a pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie, în vârstă de 58 de ani, după care s-a răsturnat.

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Traficul rutier este oprit pe ambele sensuri.

Se estimează reluarea normală a circulației în 30-45 de minute.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: accident centura Timișoarei