x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale PMB: 18 corturi anticaniculă în Capitală; alte două urmează să fie amplasate

PMB: 18 corturi anticaniculă în Capitală; alte două urmează să fie amplasate

12 Iul 2016   •   18:09
PMB: 18 corturi anticaniculă în Capitală; alte două urmează să fie amplasate

Primăria Capitalei le reaminteşte bucureştenilor că au la dispoziţie 18 corturi anticaniculă, în contextul în care specialiştii au anunţat temperaturi foarte ridicate pentru următoarele trei zile.

Aceste corturi sunt deschise zilnic între orele 11,00 - 19,00 şi sunt dotate cu aer condiţionat, apă, tensiometre, aparate pentru măsurarea glicemiei şi medicamente de prim ajutor, a informat marţi PMB, într-un comunicat de presă. De asemenea, asistenţa medicală este asigurată de personal medical specializat, din reţeaua de medicină şcolară din cadrul ASSMB şi personal al Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, care lucrează în sistem de voluntariat.

Corturile anticaniculă sunt amplasate în următoarele zone: Piaţa Victoriei, Piaţa Romană - rond ASE, Piaţa Romană - metrou, Piaţa Universităţii - Spital Colţea, Piaţa Universităţii - Arhitectură, Piaţa Unirii - bd. Regina Maria, Piaţa Unirii - 11 iunie, Piaţa Moghioroş, Piaţa C.A. Rosetti, Piaţa Iancului - metrou, Dristor - metrou, Parcul Herăstrău, Piaţa Muncii, Piaţa Crângaşi, Magazinul Bucur Obor, Parcul Carol, Gara de Nord şi Parcul Cişmigiu.

Corturile din zona magazinului Unirea şi din apropierea Pieţei Roma vor fi amplasate imediat ce lucrările de reabilitare a pavajului vor fi finalizate, precizează sursa citată.

Totodată, la nivelul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti (DGASMB), sunt puse la dispoziţia cetăţenilor două spaţii pentru cei care doresc să se adăpostească de caniculă: în cadrul structurilor de economie socială Santhe Fitoceainarie (str. Lipscani, nr. 104, sector 3, zilnic, între orele 8,00 - 22,00) şi Centrul de resurse pentru structurile economiei sociale Mentor (şos. Ştefan cel Mare nr. 1-3, sector 1, de luni până vineri, între orele 9,00 - 18,00), precum şi la sediul DGASMB din str. Foişorului nr. 56-58, sector 3.

Sursa: AGERPRES

×