x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Motociclist fără permis, reținut după o urmărire de câțiva kilometri

Motociclist fără permis, reținut după o urmărire de câțiva kilometri

de Redacția Jurnalul    |    11 Mai 2024   •   21:40
Motociclist fără permis, reținut după o urmărire de câțiva kilometri

Un motociclist în vârstă de 19 ani dintr-o localitate din Suceava a fost reținut după ce a fost urmărit de polițiști câțiva kilometru. Tânărul nu avea permis de conducere, iar motocicleta este neînmatriculată.

„Vineri, polițiștii din cadrul Poliției Mun. C-lung Moldovenesc, efectuând activități de control și supraveghere a traficului rutier pe raza municipiului, au efectuat semnal regulamentar de oprire, unei motociclete, care circula din direcția Vatra Dornei spre Suceava, moment în care conducătorul motocicletei nu a oprit și ulterior a demarat puternic, continuându-și deplasarea și încercând să se sustragă de la control. S-a procedat la urmărirea motocicletei pe o distanță de mai mulți km, pe str. Calea Bucovinei, urmărindu-se însă în permanență să nu se pună în pericol viața motociclistului, având în vedere riscurile asociate unui eventual derapaj”, anunță IPJ Suceava.

La ieșirea din Mun. C-lung Moldovenesc, într-o porțiune în care drumul se îngustează s-a reușit blocarea și oprirea în condiții de siguranță a conducătorului motocicletei și imobilizarea acestuia.

„S-a procedat la efectuarea de verificări, ocazie cu care persoana care s-a sustras controlului a fost identificată ca fiind un tânăr de 19 ani, cu domiciliul în com. Vama, jud. Suceava. În continuare a fost utilizată aplicația EDAC, aceasta furnizând că șoferul nu este posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule iar pentru motocicletă aplicația a furnizat că nu este înregistrată sau înmatriculată. Având în vedere aspectele constatate conducătorul motocicletei, a fost supus testării cu aparatele etilotest și drugtest rezultatele fiind negative”, se menționează în comunicat.

Polițiștii au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de tânărul 19 ani, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat. Tânărul de 19 ani a fost pe o durată de 24 ore, acesta fiind depus la Centrul de reţinere şi arestare preventivă al I.P.J. Suceava, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc cu propunere legală.

Totodată, conducătorul auto a fost sancționat contravențional pentru regulile de circlație încălcate de către acesta cu ocazia urmăririi în trafic, cu amenzi în valoare de 1.320 lei.

(sursa: Mediafax)

Gabriel Pecheanu, gabriel.pecheanu@mediafax.ro

Keywords:POLIȚOIE, MOTOCILIST

×
Subiecte în articol: politie motocilist