x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Şeful unui post de poliție din Olt, prins beat chiar la locul de muncă

Şeful unui post de poliție din Olt, prins beat chiar la locul de muncă

de Redacția Jurnalul    |    06 Dec 2022   •   17:00
Şeful unui post de poliție din Olt, prins beat chiar la locul de muncă

 Şeful unui post de poliție din județul Olt a fost găsit beat în sediul Poliţiei. Mai târziu, un alt polițist a fost prins la volan și a refuzat atât testarea, cât și prelevarea de sânge.

Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, luni după-amiază, că șeful Postului de Poliție Brâncoveni e beat în sediul postului de poliție.

Polițiștii care au mers acolo au constatat că acesta se afla în postul de poliție, beat, însă în afara orelor de program.

„În contextul în care instituția nu tolerează astfel de fapte, care contravin eticii și valorilor morale ale profesiei, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Olt a dispus declanșarea cercetării disciplinare față de polițist, prin Biroul Control Intern, urmând ca, la finalizarea verificărilor, să fie dispuse măsurile legale în consecință”, transmite Poliția Olt.

Ulterior, polițiștii au făcut un alt control, iar pe Drumul Comunal 20, în comuna Strejești, a fost identificată o mașină de poliție. Șoferului acesteia i s-a solicitat testarea cu aparatul etilotest, însă a refuzat atât testarea, cât și prelevarea de mostre biologice de sânge la spital.

A fost întocmit un dosar penal pentru refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice de sânge, fiind continuate cercetările de către procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Balș.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: politist beat politie