x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Polițistul lovit de mașină în timp ce dirija traficul, în stare critică

Polițistul lovit de mașină în timp ce dirija traficul, în stare critică

de Redacția Jurnalul    |    14 Feb 2024   •   10:31
Polițistul lovit de mașină în timp ce dirija traficul, în stare critică

Polițistul în vârstă de 38 de ani, lovit de o mașină în timp ce dirija circulația pe drumul dintre Sibiu și Cisnădie, este în stare critică. Bărbatul a fost operat și este în comă.

Polițistul în vârstă de 38 de ani a fost dus în noaptea de marți spre miercuri la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu cu numeroase traumatisme, printre care traumatism cranio-cerebral major.

De asemenea, bărbatul are fracturi costale și craniene, hematom subdural și hemotorax.

„Pacientul a fost internat pe secția Neurochirurgie, a fost operat de urgență, iar la momentul acesta se află la Anestezie și Terapie Intensivă, intubat, în stare gravă”, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, Cristina Bălău, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu.

Accidentul s-a produs în noaptea de marți spre miercuri pe drumul dintre Cisnădie și Sibiu. În timp ce conducea mașina, un bărbat în vârstă 55 de ani, cetățean străin a pierdut controlul direcției de deplasare, a virat brusc stânga și a lovit agentul de poliție care dirija traficul într-o zonă cu risc de inundație pe carosabil, zonă totodată balizată și semnalizată.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: politist lovit masina