x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Prahova: Autobuz cu 40 de pasageri implicat într-un accident rutier. Din primele cercetări nu există victime

Prahova: Autobuz cu 40 de pasageri implicat într-un accident rutier. Din primele cercetări nu există victime

05 Aug 2017   •   15:06
Prahova: Autobuz cu 40 de pasageri implicat într-un accident rutier. Din primele cercetări nu există victime

Un autobuz în care se aflau 40 de persoane a fost implicat sâmbătă într-un accident. Din primele date de la faţa locului, nicio persoană nu ar fi rănită.

Purtătorul de cuvânt al ISU Prahova, Raluca Vasiloae, a declarat că trei echipaje de pompieri intervin în comuna prahoveană Râfov pentru asigurarea măsurilor specifice în cazul accidentului rutier în care au fost implicate un autobuz cu 40 de persoane şi o maşină.

Autobuzul efectua o cursă pe ruta Ploieşti - Buda, iar din primele date - în urma impactului nicio persoană nu a fost rănită, a precizat Vasiloae.

Potrivit acesteia, 15 persoane au fost asistate medical, una suferind un atac de panică, însă toate au refuzat transportul la spital.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, Raluca Brezeanu, a precizat că şoferul maşinii nu a acordat prioritate de trecere autobuzului. AGERPRES

×
Subiecte în articol: accident rutier autobuz prahova