x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Un român a fost împușcat pe muntele Athos de un preot, tot român

Un român a fost împușcat pe muntele Athos de un preot, tot român

de Redacția Jurnalul    |    03 Aug 2023   •   20:00
Un român a fost împușcat pe muntele Athos de un preot, tot român

Un bărbat din județul Botoșani plecat să muncească pe Muntele Athos ca să-și ajute familia, a ajuns de urgență la spital și riscă să îi fie amputat un picior, scrie monitorulbt.ro.

Familia bărbatului spune că un preot român care slujește pe Muntele Athos, la care acesta muncea de la începutul anului, l-ar fi împușcat în picior. în plus, familia susține că preotul i-ar fi promis că va avea grijă de el dacă nu îl va denunța, dar l-a abandonat în spital.

Bărbatul, în vârstă de 51 de ani, ar fi lucrat în Grecia, unde îl ajuta la diverse munci pe un preot, despre care familia acestuia știe că s-ar numi părintele Caliopie și că slujește pe Muntele Athos, iar incidentul s-ar fi întâmplat în dimineața zilei de 26 iulie.

Nepoata bărbatului, originar din comuna Tudora, județul Botoșani, spune că preotul ar fi responsabil de un accident căruia i-a căzut victimă unchiul său. Bărbatul este acum internat în stare gravă în spitalul din Halkidiki.

„Unchiul meu era ajutor de casă, tăia și aduna lemne, fiind plătit cu 60 de euro pe zi. În acea dimineață, preotul s-a enervat pe o mâță, a luat pușca, dar animalul nu a stat pe loc și, până să dea în pisică, l-a împușcat pe unchiul meu. L-au dus la spital, i s-a luat declarație, dar preotul i-a zis să declare că a fost împușcat în alte circumstanțe, că altfel o să fie închis. I-a promis că are grijă de el, că suportă el cheltuielile de operație și că va fi ok. I-a spus să declare că au fost la o vânătoare de mistreți, preotul s-a împiedicat și glonțul a ricoșat”, a spus Alina Sandu, nepoata bărbatului
Femeia susține că, la internare, preotul i-ar fi luat unchiului său și actele, și hainele, iar apoi nu s-a mai interesat de el, lăsându-l „ca pe un câine” în spital, relatează gandul.ro
 

Victima riscă să i se amputeze un picior

Din cauza faptului că nu vorbește engleză, unchiul său nu a știut până recent care este cu adevărat situația sa medicală. Mai mult decât atât, chiar dacă la un picior are fractură, iar la celălalt este rănit, și-a asigurat familia că nu trebuie să își facă griji, el bazându-se pe ajutorul preotului, care însă nu l-a mai căutat. Când a aflat că a fost abandonat în spital de cel care l-ar fi împușcat și care i-ar fi promis sprijin, familia bărbatului a plecat de urgență în Grecia.

“Pur și simplu, timp de o săptămână, a fost al nimănui. Ieri am reușit să îi recuperăm buletinul, cu ajutorul Poliției. Unchiul este în stare critică, urmează să facă niște operații și riscă să i se amputeze un picior. A fost lăsat ca un câine acolo. El spera, săracul, că mai stă pe aici, prin Grecia, dar nu o să mai meargă normal niciodată. Dacă nu veneam aici, tare mi-e că îl luam acasă între patru scânduri”, a mai spus nepoata bărbatului.
 

„Mi se pare ireal să lași un om să moară pentru că ești preotul de pe Athos”

Femeia are îndoieli că unchiul său ar fi fost împușcat accidental de preotul Caliope.
„Nu știu dacă s-a întâmplat din greșeală sau nu, dar cu o săptămână înainte i-a spus că ar fi cazul să plece de aici, pentru că a stat cam mult”, a adăugat Alina Sandu.
Aceasta susține că poliția din Grecia nu a fost receptivă la reclamația pe care a făcut-o, iar preoții de la mănăstire nu vor să stea de vorbă cu ea și îi închid telefonul când încearcă să ia legătura cu ei.
De la unchiul său a aflat că preoții i-ar fi spus că au vorbit cu Gigi Becali să îi ajute să îl repatrieze și să îl interneze în clinica pe care o deține latifundiarul, însă femeia spune că nu crede această versiune.

„Bag mâna în foc că domnul Becali nu știe nimic. Mi se pare ireal să lași un om să moară pentru că ești preotul de pe Athos. Medicii ne-au spus că, starea lui fiind gravă, dacă îl externăm, o facem pe răspunderea noastră. Vom vedea dacă îl aducem în țară sau va fi operat la un spital din Salonic”, a mai spus femeia.


preot Athos

Familia bărbatului a cerut ajutorul consulului României în Grecia, Dan Dima, care i-a acordat tot sprijinul necesar nepoatei acestuia și a pus-o în legătură cu un avocat.


 

 

×
Subiecte în articol: preot roman athos impuscat amputat