x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Program prelungit la STB pentru meciul ROMÂNIA-ISRAEL de sâmbătă seară

Program prelungit la STB pentru meciul ROMÂNIA-ISRAEL de sâmbătă seară

de Vali Deaconescu    |    08 Sep 2023   •   15:45
Program prelungit la STB pentru meciul ROMÂNIA-ISRAEL de sâmbătă seară
Sursa foto: antena3CNN

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI) a dispus ca liniile 40, 55, 86, 90, 102, 104 și 335 să funcționeze cu un program de circulație prelungit până la ora 00.30 în seara zilei de sâmbătă, 09.09.2023, pentru a asigura transportul spectatorilor care asistă la meciul de fotbal România – Israel, programat pe stadionul „Arena Națională”.

De asemenea, în ziua de sâmbătă, 09.09.2023, începând cu ora 15.00, la dispoziția Brigăzii Rutiere de Poliție, liniile care au capătul la „Arena Națională” vor fi deviate astfel:

Liniile de troleibuz 86 și 90 vor funcționa pe traseele de bază între terminalele „Dridu”, respectiv „Mircea Vulcănescu” și intersecția Str. Vatra Luminoasă/ Str. Tony Bulandra, apoi pe un traseu modificat pe ambele sensuri pe Str. Tony Bulandra, cu întoarcere în Depoul Vatra Luminoasă;

Linia de autobuz 143 va funcționa pe traseul de bază între terminalul „Bucur Obor” și intersecția Str. Baicului/ Șos. Pantelimon, apoi pe un traseu modificat pe Șos. Pantelimon, Bd. Ferdinand, Bd. Gării Obor, până la terminalul „Baicului” (capătul liniilor 69, 85 și 382), cu întoarcere pe Str. Baicului, Str. Paharnicul Turturea, Str. Dumitru Slugeru, apoi traseul actual.

×