x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Se schimbă formula de calcul a pensiilor.  Sunt avantajaţi cei care au lucrat mulţi ani

Se schimbă formula de calcul a pensiilor.  Sunt avantajaţi cei care au lucrat mulţi ani

10 Aug 2018   •   11:17
Se schimbă formula de calcul a pensiilor.  Sunt avantajaţi cei care au lucrat mulţi ani
Sursa foto: Bogdan Iurascu/Intact Images

Noua lege a pensiilor este gata şi este pusă  în dezbatere publică timp de o lună până va  intra în procedură parlamentară. Aceasta ar trebui să repare inegalităţile dintre românii care, pentru aceeaşi durată şi în aceleaşi condiţii de muncă, au obţinut pensii diferite. În plus, Ministerul Muncii promite pensii duble comparativ cu cele de acum din anul 2021, când ar trebui să se aplice legea. Ce nu spune Ministrul Muncii este că valoarea punctului de pensie va fi decuplată complet de salariul mediu pe economie.

Ministerul Muncii a elaborat o nouă procedură de calcul pentru pensie care o va înlocui pe cea actuală. Conform noii formule, pensia va fi egală cu numărul de puncte înmulţite cu valoarea punctului de referinţă. Numărul de puncte este suma punctajelor anuale şi este influenţat de valoarea salariului brut şi de numărul de ani lucraţi . Valoarea punctului de referinţă este determinat prin împărţirea valorii punctului de pensie la  25, 25  fiind un parametru determinat de vechimea medie din ultimele 4 legi ale pensiilor, a precizat Ministerul Muncii, Lia Olguța Vasilescu. Aceasta a spus că în anul 2021, valoarea punctului de pensie va fi de 1.875 de lei, ceea ce înseamnă că punctul de referinţă va fi de 75 de lei.

Proiectul propune unele soluții și pentru pensionarii care nu au acte pentru sporurile primite în perioada 1975 – 2001, care, în această situație, vor primi din oficiu un procent de mărire de 10%. În plus, cei care vor să-și cumpere vechimea, vor putea să achiziționeze și una mai mică de 5 ani.

 

Inegalităţi între femei şi bărbaţi

Proiectul noii Legi a pensiilor va discrimina femeile, care vor primi pensii mai mici chiar şi cu 30% faţă de bărbaţi, dacă statul nu le va acorda alte compensaţii, a declarat preşedintele Confederaţiei Sindicale "Cartel Alfa", Bogdan Hossu.

Acest lucru va însemna că, din start, toate femeile vor avea pensii mai mici cu circa 15% faţă de cele ale bărbaţilor, iar, în cazul mamelor cu peste trei copii, pensiile vor fi mai mici chiar cu 30%.

"Valoarea punctului de pensie va fi decuplată complet faţă de problematica evoluţiei economice. Adică, deşi salariile vor creşte destul de repede, punctul de pensie nu va creşte şi el", a susţinut liderul sindical. Această decuplare are ca efect o îngheţare a pensiilor pe termen mediu.

 

" Impactul bugetar va fi dublu, Acum sunt 71 de miliarde de lei. Dar atenție, legea nu este încă trecută prin Parlamentul României. Adică vorbim de un impact ipotetic la ora actuală" Lia Olguța Vasilescu,  Ministerul Muncii

×
Subiecte în articol: legea pensiilor