x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Consiliul Local Sector 1 a aprobat plata eșalonată a datoriilor istorice către operatorul de salubrizare

Consiliul Local Sector 1 a aprobat plata eșalonată a datoriilor istorice către operatorul de salubrizare

de Adrian Stoica    |    22 Dec 2025   •   23:15
Consiliul Local Sector 1 a aprobat plata eșalonată a datoriilor istorice către operatorul de salubrizare
Sursa foto: Datoria de 134 de milioane de lei provine din serviciile prestate în perioada 2020–2021

Consiliul Local al Sectorului 1 a decis astăzi adoptarea planului pentru stingerea treptată a datoriilor istorice acumulate față de operatorul de salubrizare, compania Romprest Service SA.

Datoria de 134 de milioane de lei provine din serviciile prestate în perioada 2020–2021 și a fost confirmată de instanțe prin hotărâri judecătorești definitive, devenind o obligație de plată executorie, potrivit unui comunicat emis de primărie.

Sumelor restante li s-au adăugat 49,6 milioane de lei, ca urmare a actualizării cu rata inflației, stabilite de experți numiți de instanțele de judecată pentru facturile neachitate la termen. În perioada 2020–2024 au fost achitate 60 de milioane de lei din datoria totală, iar în anul 2025 au fost plătite 6,8 milioane de lei. Acordul de plată votat astăzi vizează suma de 66,9 milioane de lei rămasă din soldul principal, precum și suma de 49,6 milioane de lei aferentă actualizărilor cu inflația.

Potrivit hotărârii Consiliului Local, în cazul în care operatorul acceptă acordul de plată eșalonată, întreaga datorie va fi stinsă în perioada 2026–2028, prin plăți lunare, începând cu luna ianuarie 2026. În plus, Sectorul 1 va achita până la sfârșitul anului în curs suma de 18 milioane de lei. Prin acceptarea acordului, compania de salubrizare renunță la solicitarea dobânzilor, penalităților și cheltuielilor de executare silită aferente creanțelor incluse în acordul de plată eșalonată.

În situația în care operatorul de salubrizare va refuza acest acord, Sectorul 1 va aplica măsuri alternative pentru plata datoriilor.

Conform aceleiași hotărâri a Consiliului Local, Primăria va efectua, din sumele disponibile, o plată de 30 de milioane de lei către operator, cu încadrare strictă în creditele bugetare aprobate pentru anul 2025.

Pentru comunitate, aprobarea acestui acord de plată creează premisele ieșirii dintr-un blocaj care a afectat salubrizarea Sectorului 1. Stabilirea unui calendar clar de achitare a datoriilor elimină orice pretext pentru reducerea frecvențelor de curățenie invocată pe motiv de neîncasare a datoriilor istorice. Plata obligațiilor financiare este corelată direct cu revenirea la standardele normale de salubrizare, iar operatorul are obligația de a presta serviciile la nivelul stabilit de Consiliul Local, inclusiv prin creșterea frecvențelor de măturat și spălat stradal.

Întrucât plata datoriilor istorice se realizează din bugetul local, alimentat din taxele și impozitele contribuabililor, Primăria Sectorului 1 are obligația de a întreprinde demersurile legale necesare pentru recuperarea prejudiciilor și a penalităților de la persoanele responsabile de acumularea acestora, astfel încât costurile deciziilor defectuoase din trecut să nu fie transferate asupra cetățenilor.

Primăria Sectorului 1 reamintește că este la zi cu plata facturilor curente către operatorul de salubrizare și că acordul aprobat astăzi se referă exclusiv la datoriile aferente perioadei 2020–2021.

 

×
Subiecte în articol: salubrizare primarie sectorul 1