x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Situație incredibilă la Botoșani. Cum funcționează un spital cu un singur medic

Situație incredibilă la Botoșani. Cum funcționează un spital cu un singur medic

de Redacția Jurnalul    |    28 Sep 2023   •   15:30
Situație incredibilă la Botoșani. Cum funcționează un spital cu un singur medic

Spitalul Orășenesc Darabani este o secție externă a Spitalului Județean Botoșani și funcționează cu un singur medic. După ce acesta și-a luat concediu, unitatea medicală a fost închisă.

Prin urmare, mii de oameni au rămas fără asistență medicală spitalicească întrucât asistentele și infirmierele au fost obligate să intre și ele în concediu. 

"Este și de râs, este și de plâns. Spitalul din oraşul Darabani s-a închis pentru o perioadă de două săptămâni pentru că a plecat personalul medical în concediu de odihnă!.. Doamne ferește", a scris primarul comunei Concești, Costel Nazare, pe o rețea socială. 

Medicul Monica Adăscăliței, managerul Spitalului Județean Botoșani explică situația. 

"La Secția Darabani este un singur medic, domnul doctor Munteanu, care a solicitat concediu de odihnă, având în vedere că dumnealui, pe anul 2023, nu avea efectuată nicio zi de concediu. Astfel, a solicitat două săptămâni de concediu.

În momentul în care medicul pleacă, asistentele medicale și cadrele medii și auxiliare își luau, în fiecare an, concediu împreună cu medicul respectiv", a explicat managerul. 

Ea a mai precizat că, din cauza lipsei de medici, nu a putut fi detașat niciun medic pentru o perioadă de două săptămâni.

"Cadrele medicale din Darabani au foarte multe zile de concediu neefectuate, pentru că acolo activitatea este până la ora 14.00, după care, nefiind alți medici, nu avem 24 din 24.

S-a căutat detașarea unui medic în această perioadă acolo, fiind în număr deficitar în cadrul Spitalului Judeţean. N-am reușit să detașăm pe nimeni pentru aceste două săptămâni.

Având în vedere că este și centru de permanență în zonă, s-a considerat că medicii de familie pot, în perioada în care secția este închisă,  susţine activitatea de urgentă, ulterior să fie transportat bolnavul către Botoșani, dacă depășește competenţa.

Singura soluţie a fost să-l rechemăm din concediu pe domnul doctor Munteanu pentru a-și reîncepe activitatea pe secția Darabani. Domnul doctor a solicitat concediu de pe 18.09 până pe 29.09, pentru că dumnealui nu a avut deloc concediu de odihnă.

Fiecare angajat are dreptul și la zilele de concediu, conform fișei postului" a mai spus managerul Spitalului Judeţean, potrivit monitorulbt.ro.

×