Jandarmii din Dâmbovița aflați în patrulare în zona unei instituții de învățământ au observat într-o mașină mai multe persoane, care au devenit agitate la vederea forțelor de ordine.
În urma verificărilor făcute de jandarmi, aceștia au găsit asupra unei fete de 17 ani un pachet cu foițe pentru rulat tutun care conținea în interior un mugure de culoare verde, învelit în celofan și o țigaretă tip joint, cu miros înțepător, susceptibile a fi substanțe interzise.
Tânăra a recunoscut că produsele găsite asupra sa îi aparțin, iar substanțele interzise găsite în pachețelul cu foițe pentru țigarete le folosea pentru consumul propriu.
Acesteia i-au fost întocmite actele de sesizare pentru deținerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept. Cazul a fost predat reprezentanților Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Dâmbovița pentru continuarea cercetărilor.
(sursa: Mediafax)