x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Valori de trafic în creștere pe A2 București - Constanța, din cauza lucrărilor la podul peste Borcea

Valori de trafic în creștere pe A2 București - Constanța, din cauza lucrărilor la podul peste Borcea

de Redacția Jurnalul    |    02 Iul 2023   •   13:40
Valori de trafic în creștere pe A2 București - Constanța, din cauza lucrărilor la podul peste Borcea

Valorile de trafic sunt în creștere, duminică după-amiaza, pe Autostrada A2 București - Constanța, pe sensul spre Capitală, în zona Fetești, din cauza lucrărilor de consolidare a podului peste brațul Borcea.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că valorile de trafic au început să crească pe autostrada A2 sensul București - Constanța, pe sensul către Capitală, în zona localității Fetești, județul Ialomița, acolo unde, din cauza lucrărilor de consolidare a podului peste brațul Borcea, traficul se desfășoară pe câte o bandă pentru fiecare direcție.

Începând cu ora 11:15, pentru perioade limitate de timp, pe tot parcursul zilei, când se va impune, polițiștii opresc circulația pe sensul către Constanța, permițând deplasarea pe două benzi pe sensul către București, pentru fluidizarea traficului.

Polițiștii rutieri le recomandă șoferilor să circule cu multă atenție, asigurându-se foarte bine înainte de schimbarea benzii, să mărească distanţa de siguranță între vehicule şi să respecte indicațiile polițiștilor rutieri.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: autostrada a2 trafic intens