Trei persoane au ajuns la spital, în urma unui accident care a avut loc în această după-amiază în judeţul Timiş. Accidentul, spun polițiștii, s-a produs din cauza unui tânăr în vârstă de 21 de ani. Acesta circula la volanul unui autoturism Volkswagen, iar la ieșire din Moșnița Nouă spre Chevereșu Mare a intrat în depășire fără să se asigure. Mașina sa s-a izbit de un autoturism BMW condus regulamentar din sens invers de un tânăr de 29 de ani.
În urma impactului ambii șoferi, dar și o femeie, pasager în BMW, au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale. Polițiștii de la Rutieră s-au deplasat la fața locului și au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.Sursa: www.tion.ro
Citește pe Antena3.ro