Turiştii nu au fost foarte afectaţi de tentativa de lovitură de stat din Turcia, susțin reprezentanţii Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT). Ei spun că mulţi dintre românii aflaţi în vacanţă nici măcar nu ştiau ce se întâmpla vineri seara, pentru că erau la relaxare, în stațiuni, iar între timp foarte puţini au renunţat la excursiile deja plătite şi chiar s-au mai vândut pachete turistice, de sâmbătă. Președintele ANAT acuză Ministerul Afacerilor Externe că a indus panică.
Touroperatorii atrag atenţia asupra faptului că prezentarea apocaliptică a situaţiilor de conflict din ţările vecine nu face bine nimănui şi chiar poate aduce prejudicii grave economiei României, prin menţinerea panicii din partea autorităţilor.
„Circa 11.000 de români sunt în vacanţă în Turcia, în acest moment. Nu s-au anulat excursiile până acum. În momentul de faţă, în privinţa Turciei, situaţia e stabilizată. Oamenii nu s-au speriat foarte rău. Dacă erau la plajă sau dormeau, nu au fost foarte afectaţi. Noi am vorbit cu mulţi dinte turiştii noştri. Românii nu s-au speriat şi chiar sâmbătă s-au mai făcut rezervări. Există o scădere pe Turcia, dar anterioară, de circa 25%. Dar cei mai mulţi merg în continuare”, spune Alin Burcea, preşedintele ANAT.
Revoltaţi de autorităţi
Cei implicaţi în afaceri în turism sunt foarte supăraţi pe autorităţile din România. “Foarte bine a fost că au zburat avioanele la fix, pentru că altfel ar fi fost panică. MAE a făcut declaraţii mincinoase, iar noi suntem foarte supăraţi. S-a aflat într-un final că avioanele zboară fără pobleme, dar ministerul a ţinut în continuare anunţul oficial pe site, în care se spunea că sunt oprite zborurile”, mai spune preşedintele ANAT.
Nici touroperatorii mai mici nu sunt foarte afectaţi de ultimele evenimente. “Cred că atunci când bombele vorbesc, turismul tace, dar situaţia nu este apocaliptică, aşa cum a fost prezentată. Sunt unii oameni care şi-au retras banii, alţii au ajuns la aeroport şi s-au răzgândit, dar nu mai mult de 15% din numărul total de turişti pe care-i avem noi. Unii vor să meargă în altă parte, alţii îşi cer banii înapoi. Noi toţi am anunţat că returnăm banii tuturor celor care vor să se retragă, dar nu sunt multe solicitări. Avioanele au plecat şi pleacă în continuare la fel de pline", explică Oana Dănilă, reprezentanta agenţiei Fast Travel.
Schimbare de perspectivă
Cei din turism spun că preţurile pentru Turcia au scăzut cu până la jumătate anul acesta, faţă de anul trecut, dar pentru Franţa, deşi fluxul de turiști e mai mic din noiembrie 2015, cu până la 30%, preţurile au rămas neschimbate, în cea mai mare parte.
"Preţurile au scăzut cu până la 50% în Turcia, iar unele mari hoteluri nu s-au mai deschis anul acesta, pentru că au văzut că nu mai au turişti. Circa 3,5 milioane de turişti ruşi şi un milion de nemţi mai puţin înseamnă foarte mult pentru Turcia" - Alin Burcea, preşedinte ANAT
TUI: zonele turistice, neafectate
„Situația din zonele turistice ale Turciei (Antalya, Bodrum, Kusadasi etc.) este calmă și nu a suferit niciun fel de influență negativă în urma incidentelor care au avut loc în noaptea de 15 spre 16 iulie”, a comunicat sâmbătă seară TUI TravelCenter, care a anunțat și că toate zborurile charter planificate începând de sâmbătă către Antalya și Bodrum „s-au desfășurat și se vor desfășura conform planificării”.
„Astăzi (sâmbătă - n.n.), reprezentanții TUI TravelCenter au purtat discuții cu turiștii care aveau rezervări făcute și vacanța planificată în Turcia, dar care au manifestat temeri și, împreună, am găsit soluții individuale privind concediile acestora, rezultând că un număr redus a preferat anularea vacanțelor”, se mai arată în comunicat.