x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator 11 persoane, arestate în dosarul de evaziune de la MediaPro

11 persoane, arestate în dosarul de evaziune de la MediaPro

de Agerpres    |    06 Dec 2014   •   13:55
11 persoane, arestate în dosarul de evaziune de la MediaPro

Judecătorii de la Tribunalul Bucureşti au decis arestarea preventivă pentru 30 de zile a 11 persoane, acuzate de evaziune fiscală şi spălare de bani în dosarul MediaPro.
Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată de cei arestaţi.

Cele 11 persoane - Silviu Relu Vîju, Cosmin Andrei Ion, Eugenia Bălan, Andreea-Cornelia Stănculescu, Mihai-Valentin Toderiuc, Dănuţ Puiu, Elena-Lucia Adăscăliţei, Elena Niţă, George-Laurenţiu Dinu, Elena Calapereanu şi Corina Medeleanu - au fost reţinute vineri de procurorii Parchetului Capitalei, pentru un prejudiciu adus bugetului de stat de aproximativ 6.000.000 lei, reprezentând TVA şi impozit pe profit.

Tot vineri, procurorii au audiat şi alte persoane în acest dosar, printre care şi Andrei Boncea, soţul cântăreţei Loredana Groza, dar acesta nu a fost reţinut.

Procurorii susţin că, în perioada 2009-2014, Silviu Relu Vîju, Cosmin Andrei Ion, Eugenia Bălan şi Corina Medeleanu, în calitate de persoane cu funcţii de conducere/administrare în cadrul a trei societăţi comerciale de profil "media", cu complicitatea celorlalţi inculpaţi, au dispus înregistrarea în evidenţa contabilă a acestor societăţi şi declararea fiscală a numeroase facturi care nu au la bază operaţiuni reale de achiziţie, provenind de la un număr mare de societăţi comerciale, de tip "fantomă".

"O parte din sumele înscrise în facturile sus-menţionate erau transferate în conturile bancare ale societăţilor emitente (reprezentând 'comisionul' pentru 'serviciile de facturare prestate de aceste societăţi' şi, eventual, TVA-ul - de unde erau retrase în numerar de reprezentanţii acestora), iar pentru restul sumelor erau întocmite chitanţe fictive, fără ca sumele înscrise în acestea să fie ridicate efectiv din casieria celor trei societăţi comerciale de profil media, servind, în realitate, la remunerarea suplimentară a unor angajaţi din cadrul acestora", declară procurorii.

Potrivit anchetatorilor, suma totală spălată prin circuitul evazionist se ridică la aproximativ 15.000.000 lei.

×