O profesoară care a predat pentru o perioadă scurt de timp la Colegiul Naţional "Gheorghe Şincai" din Baia Mare a fost diagnosticată cu tuberculoză în urma unei control medical.
După confirmarea diagnosticului, alte cinci persoane, elevi şi cadre didactice, au fost testate medical, rezultatul fiind negativ. În plus, alţi 150 de elevi cu care profesoara a intrat în contact s-au prezentat la spital pentru a fi testaţi medical.
"Profesoara a fost diagnosticată cu TBC în urma analizelor de laborator. Imediat s-a procedat la realizarea IDR-ului la aproape 150 de copii din clase diferite cu care cadrul didactic a intrat în contact. De asemenea, colegii profesoarei, dar şi cinci elevi au făcut radiografii pulmonare pentru a verifica starea de sănătate", a declarat directorul Spitalului de Pneumoftiziologie-TBC din Baia Mare, Alexandru Bondre.
El a spus că, în urma testelor IDR, cei 150 de elevi ar putea fi confirmaţi sau infirmaţi asupra stării de infecţie, iar în cazul care rezultatele sunt pozitive, elevii vor fi rechemaţi la spital pentru controale medicale amănunţite.
Asupra situaţiei existente a fost informat Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Maramureş şi Direcţia de Sănătatea Publică Maramureş, cât şi Primăria municipiului Baia Mare.
"Confirmăm existenţa unui infecţii TBC în rândurile cadrelor didactice. Au fost luate toate măsurile care se impun într-o asemenea situaţie şi informate instituţiile abilitate", a spus purtătorul de cuvânt al ISJ Maramureş, Adriana Meşter.
Profesoara care s-a îmbolnăvit de TBC a mai predat o perioadă scurt de timp la o şcoală din oraşul Tăuţii Măgherăuş. Cadrul didactic se află internat în spital pentru a urma un tratament medical adecvat.